Koh Lipe a fost o alegere de ultimul moment. Am văzut pe hartă că este foarte aproape de Langkawi, la doar 42 km pe mare, și am hotarât să dăm o fugă până acolo și să scurtăm astfel numărul nopților petrecute în Langkawi. Bună alegere!
În a treia zi de când am ajuns în Langkawi am pornit la drum către portul Telaga de unde urma să luăm ferry către Koh Lipe. Vize de Thailanda nu aveam, știam că se poate lua VOA ușor la sosirea pe insulă. Aveam pregătite din țară formularele pentru viză și pozele în format 4/6.
Biletele de ferry erau deja achitate din țară, le-am cumpărat online de aici. Ferry-uri din marina Telaga circulă doar 2 pe zi, unul dimineața și unul după amiaza târziu. La dus am ales varianta de dimineață iar la întors pe cea de după amiază. Există curse către Koh Lipe și din capitala insulei Kuah însă Telaga era mai aproape de locul unde am fost cazați.
Legătura pe mare între Langkawi și Koh Lipe este întreruptă complet în perioada mai-octombrie fiind perioada musonică. Dacă apele sunt mai liniște pot da drumul la curse prin mai dar regula generală este cea de mai sus. Biletul online are o mică reducere față de cel cumpărat din port iar un bilet dus-întors costă în jur de 310 lei, adică 312 ringgit (MYR).
Timpul efectiv de navigație e aproximativ 1h, cursa durează 1½h, 30 minute se pierd cu ieșirea din port în Langkawi și apoi preluarea pasagerilor cu bărcuțe mai mici în Koh Lipe. Și asta pentru că în Koh Lipe nu există dane, ferry-ul te lasă undeva în larg unde apele sunt mai adânci iar de acolo ești preluat de o barcă mică și adus la mal. Pentru transbordarea cu barca nu se plătește, serviciul este inclus în prețul biletului pentru ferry.
În portul Telaga trebuie ajuns cu 1½h-2h mai devreme decât ora de plecare, fiind cursă internațională sunt mai multe formalități de făcut, turiști sunt mulți și toată procedura durează, se stă la coadă, se completează niște formulare iar apoi poliția de frontieră verifică pașapoartele. Am remarcat că au fost câteva situații în care verificarea pașapoartelor a durat mai mult.
Pașapoartele sunt reținute la acest ghișeu de malaezieni și îți sunt restituite în Thailanda la punctul de frontieră adică la un ghișeul pe plajă.
Cursa a fost ok, ferry-urile sunt decente, au aer condiționat deci nu mureai de cald în cabină.
Pe măsură ce ne apropiam de Koh Lipe culoarea mării începea să se schimbe până la acel albastru ireal de frumos.
Koh Lipe este o mică insulă cu o suprafață de doar 4km² situată în arhipeleagul Adang-Rawi din sud-vestul Thailandei. Este situată în marea Andaman și este inclusă în Parcul Național Marin Tarutao.
Citisem despre Ko Lipe că are trei plaje principale: Sunset Beach, Sunrise Beach și Pattaya Beach, că apa este calmă și limpede și că apele sunt ideale pentru snorkelling, 25 % din speciile de pești tropicali din lume găsindu-se aici.
Ne propusesem să luăm toată insula la picior. Zis și făcut.
VOA pentru Thailanda am luat-o de pe plaja unde ne-a lăsat barca, plaja Pattaya, o plajă lungă, destul de lată și ireal de frumoasă, cu nisip alb și fin scăldată în ape limpezi de un albastru azuriu.
Pe plajă există niște construcții destul de rudimentare unde se află biroul de imigrare și poliția de frontieră. Tot acolo, la o tarabă, se plătește și taxa de 200 de baht de persoană pentru accesul în Parcul Național Tarutao, asta de abia după ce termini cu viza.
Un gust amar mi-a lăsat faptul că din sutele de turiști care ajunseseră odată cu noi în Koh Lipe doar noi am fost singurii care aveam nevoie de viză.
Restul națiunilor, și erau foarte multe, credeți-mă, nu aveau nevoie de viză pentru că țările lor aveau înțelegeri diplomatice cu Thailanda în acest sens.
România are anual mii de cetățeni care vizitează Thailanda. MAE ar putea să facă un efort pentru cetățenii ei și să încheie o înțelegere cu Thailanda. Ar putea...
Așadar am fost singurii care au avut nevoie de viză, singurii care am obținut-o pe acea plajă. Viza nu e ieftină. Am plătit 2.500 de baht (THB) de persoană adică în jur de 65 eur. Știam că taxa oficială pentru viză costă 2.000 baht, diferența nu am înțeles ce reprezintă așa că am întrebat. 500 baht sunt "pentru comunitate" mi s-a răspuns. Eu cred că e un fel de șpagă.
Chitanțe nu am primit nici pentru VOA și nici pentru cei 500 THB.
Mai departe am trecut pe la taraba unde se plătea taxa pentru intrarea în Parcul Național, aici am primit bilete de intrare.
Asta a fost tot și a durat cam 1½h toată povestea.
În papuci, cu rucsacul în spate și cu multă bună-dispoziție am intrat în spiritul insulei de la primul pas făcut pe strada principală a insulei, Walking Street, stradă care pornește din plaja Pattaya perpendicular.
Cazarea o aveam undeva chiar pe această stradă într-un mini-hotel. Rezervarea o făcusem din țară. Banii nu ni i-au tras pe card dinainte, am plătit de abia când am ajuns la hotel.
Ne-am lăsat bagajele și rapid am pornit la explorat insula. Nu aveam prea multe zile la dispoziție.
Walking street e o stradă colorată și plină de viață, un fel de inimă a insulei, de-a lungul ei găsești magazine, restaurante, mini marketuri alimentare, saloane de masaj, saloane unde te poți tatua, farmacii etc. Inclusiv localuri de relaxare găsești la tot pasul (marijuana este legală în Thailanda).
Se poate plăti cu cardul în unele locuri, la magazinele și restaurantele mai mari. Atenție însă, comisionul perceput de bancă comerciantului pentru încasarea cu cardul este suportat de client. Aceasta înseamna un procent între 3 și 6% aplicat la valoarea bonului, bani care se adaugă la valoarea cumpărăturilor. În doar 2 locuri nu am fost comisionați la plata cu cardul, pe o plajă organizată și cu prețuri mai piperate și la un supermarket doar că la acesta acceptau plata cu cardul doar la cumpărături > 200 THB.
Thailandezii nu prea fac evaziune fiscală, nu-mi amintesc să fi existat vreun loc unde să nu fi primit bon emis de casa de marcat, poate doar la micile restaurante familiale.
Sunrise Beach a fost plaja pe care am străbătut-o în prima zi și unde am și ancorat la finalul plimbărilor.
Plaja e foarte lungă dar nu e prea lată. Marea era la flux, a trebuit să trecem prin apă în unele porțiuni.
Nisipul și culoarea apei, ah, superb!
Toată insula e binecuvântată, peste tot nisipul e alb sau auriu și apa de un albastru ireal.
Acea după amiaza pe plajă s-a încheiat cu o nuntă de francezi care avea loc exact lângă noi.
Cât de romantic! În acel decor mirific, cu toți acei tineri nuntași mi s-a părut nunta perfectă. Jurăminte emoționante rostite de miri cu glas tremurat de emoție, nuntași tineri și simpatici, decorul, totul era perfect. Ce tânără nu și-ar dori o astfel de nuntă?
Pe la ora 16.00 marea începuse să se retragă, intrase la reflux. Aproximativ 10 metri s-a retras, deci refluxul nu este foarte pronunțat ca în alte locuri vizitate de mine.
Când a început să se lase seara am pornit înapoi spre inima insulei, locul unde eram și cazați. Seara am petrecut-o până târziu în oraș.
În ziua următoare, a doua, ne-am propus să mergem în punctul cel mai nordic al insulei. Văzusem noi pe hartă că acolo plaja Sunrise se lățește. În fața unui hotel de lux poziționat strategic pe acea plajă, am găsit șezlonguri de închiriat și perne. Acolo am rămas o bună bucată de vreme.
Ca să stai acolo trebuia să faci consumație de 500 de baht de persoană, șenzolgurile, umbrela, măsuța și pernele erau gratuite. Așa că în 2 ne-a costat 26.5 euro. De toți banii am băut, bere și cocktailuri, multe!
Un cocktail costa 130 baht doar că am prins și happy hour așa că am plătit 130 baht pe 2. Deci un cocktail la preț întreg era 3.4 euro la un local de lux. Asta ca să vă faceți o idee asupra prețurilor.
Am stat toată ziua acolo, marea era perfectă, nu erau bărci în zona acelei plaje organizate și am putut să ne bălăcim în liniște. Coralii sunt foarte aproape de mal așa că pasionații de snorkelling au ce face toată ziua. Peștii multicolori vin până la mal astfel că faci baie împreună cu ei chiar de nu vrei.
Când apusul a început să-și anunțe sosirea am părăsit plaja cu șezlonguri și ne-am îndreptat spre North Point Beach, vârful insulei practic, o zonă de unde știam că se vede fain apusul. Nu era departe de locul unde statusem toată ziua.
Acolo erau mulți tineri, pe plajă sau la un bar aflat pe plajă de unde răsunau acorduri muzicale faine. Era un vibe extraordinar în toată acea zonă. Și toată lumea aștepta apusul.
I
Am plecat pe plajă agale și am ajuns în centru după ce s-a înserat complet. În Koh Lipe se întunecă în jurul orei 19.00.
Seara am petrecut-o în oraș, desigur. În acea seară am hotarât că nu eram pregătiți să părăsim insula. Voiam sa mai stăm în acel paradis. Așa că am hotărât să mai stăm o noapte în plus. Asta a însemnat că am pierdut biletele de ferry. Am cumpărat altele și am făcut din nou MDAC-ul, adică formularul online de intrare în Malaezia numit Malaysia Digital Arrival Card, document fără de care nu poți intra în Malaysia. Apoi a trebuit să ne căutăm cazare. Am găsit de închiriat camere în niște căsuțe rustice aruncate într-o grădina mare, luxuriantă.
Ziua numărul 3 o dedicasem plajei Sunset. Am ajuns pe ea însă am fost ghinioniști. Era zi de ridicat gunoiul de pe insulă. Și asta se întâmpla undeva aproape de această plajă. Am rezistat ½h acolo, când adia vântul venea miros de gunoi.
Plaja e mititică, destul de stâncoasă, trebui să cobori ca să ajungi la ea, asta după ce în prealabil străbați o zonă în care urci. Am remarcat multe căsuțe cu view la mare, poziționate strategic în vârf de deal, nu poți numi munte forma de relief existentă pe insulă.
Am plecat de acolo și ne-am întors pe plaja în care fusesem în ziua precedentă. Era mult prea perfectă ca să nu îi mai dedicăm o zi.
A patra zi și ultima am petrecut-o pe plaja Pattaya, cea pe care ancorează bărcile la sosirea pe insulă. Singurul inconvenient al acestei plaje sunt bărcile. Trebuie să faci baie printre ele, în spațiile delimitate special. În rest plaja este superbă. Iar noaptea această plajă prinde viață prin cluburile, terasele și restaurantele poziționate de-a lungul plajei.
La ora 16.30 ne-am îmbarcat cu mari regrete pe ferry, sosise timpul să ne întoarcem în Langkawi.
Koh Lipe e un mic paradis ascuns, eu de abia anul trecut am aflat de existența acestei micuțe insule. Deși sunt mulți turiști care îi calcă pragul, insula a reușit (încă) să își păstreze autenticitatea.
Pe plajele de acolo găsești serenitate, frumusețea plajelor îți taie respirația iar culoarea apelor îți relaxează retina.
Seara întâlnești prin oraș bucurie și veselie, oameni de toate vârstele care reușesc cumva să se simtă bine împreună. Muzică și voie bună este peste tot și de la mic la mare.
Dacă iubești marea îți vine să rămâi acolo o veșnicie!
Dacă vrei să cauți bucuria de a trăi, acel "joie de vivre" cum spun francezii, acolo e locul!
Mi-a plăcut mult Koh Lipe, e genul de loc în care ți-ai dori să revii cândva.
_________
Viața e scurtă și lumea e mare. Fă din viața ta cea mai frumoasă aventură!