Mauritius, țara trestiei de zahăr și a curcubeelor
- beatricealdea8
- Aug 10
- 23 min read
Updated: Aug 30

Mauritius a ieșit din joben după multe frământări asupra destinației din vara aceasta. Nu era în topul listei dar am găsit bilete de avion ceva mai ieftine decât de obicei și am decis brusc că această destinație va fi câștigătoarea acestei veri.
De când s-au tot scumpit biletele de avion, decizia este mult influențată de prețul acestora.
Zborul până aici a fost operat de Turkish, din două bucăți, cu escala obișnuită din Istanbul. Bucata Istanbul-Mauritius a durat 9h jumătate, zbor de noapte în mare parte. Am dormit de am rupt, ca niciodată, inclusiv pe segmentul scurt de zbor. Astfel că am ajuns fresh în Mauritius la ora 12.30.
A durat cam mult intrarea efectivă în țară, aterizasera 2 avioane mari iar la ghișee nu era suficient personal. La ora 14.00 trebuia să preluăm mașina închiriată. Din fericire, centrul de închiriere este chiar la ieșirea din aeroport astfel că nu am întârziat decât puțin timp peste ora stabilită.
Pentru Mauritius nu trebuie viză luată în prealabil, se ia pe loc în aeroport și nu costă nimic. Se completează în schimb un formular de călătorie.
Aici fiind iarnă în această perioadă, este recomandat vestul insulei, nu bate vântul iar oceanul este liniștit. Astfel că am mers pe recomandările google și am ales 2 cazări pe coasta de vest, primele 7 nopți în N-V în Trou aux Biches iar următoarele 8 nopți în zona plajei Flic en Flac.
Ne-am propus astfel ca în prima parte a vacanței să vizităm zona de nord și toată coasta N-V, N și NE plus Centru- Nord urmând ca apoi să acoperim zona de sud, S-V, S, S-E și Centru Sud. Avem practic suficient timp să străbatem mare parte din această țărișoară pe îndelete.
Am plecat din aeroport la ora 15.00, deci ne-a luat 2½ h preluarea bagajelor, viza, schimbatul banilor, cumpărarea cartelelor pentru telefoane și preluarea mașinii.
Ca să ajungem la locație trebuia să traversăm țara în diagonală din S-E în N-V. Sunt aproximativ 75-80km. Ne-a luat cam 1h. Am mers încet, ne-am acomodat cu mașina și mai ales cu condusul pe partea stângă.
Mare parte din drum am fost însoțiți și de-o parte și de alta a drumului de lanuri de trestie de zahăr. Mă așteptam să fie așa, trestia de zahăr a fost coloana vertebrală a acestei țări o lungă perioadă de timp. Încă mai este principala plantă cultivată. Mauritius este celebră pentru romul produs din melasă, un produs secundar rezultat din procesul de producție al zahărului. După ce zahărul este extras, rămâne un lichid dens numit melasă. Aceasta reprezintă materia primă pentru rom.
Mi-am propus să nu ratăm o vizită la o distilerie de rom în una dintre zile.
Au drumuri bune, șosele cu 2 benzi pe sens, pe alocuri chiar 3. Limita de viteză a fost aproape tot drumul 110km/h. Multe sensuri giratorii și am întâlnit doar 2 semafoare.
Nu este prea aglomerat și asta a fost bine, îți ia ceva până te acomodezi cu condusul invers decât ești obișnuit.
Cazările le-am luat prin booking. Detalii despre acestea găsiți la final.
Pentru că voiam să avem spațiu, pentru că eram 3 persoane și apartamente la resorturi nu am găsit, pentru că oricum ai da-o, la hotel e mult mai scump, am închiriat în Trou aux Biches o casă iar în Flic en Flac un apartament într-un complex cu apartamente de închiriat.
Ambele cazări sunt la doi pași de malul mării, ambele au 3 dormitoare, living, bucătărie și piscină.
Am căutat cu piscină pentru că ăsta micu' e înnebunit după piscină. Eu una nu sunt, dacă am marea la picioare nu îmi mai trebuie surogate.
În prima zi am reușit doar să prindem un apus de soare frumos pe plaja situată la 1 minut de casa unde suntem cazați.
La ora 18.00 este deja întuneric deci trebuie să te trezești devreme aici dacă vrei să apuci să vezi cât mai multe din obiectivele țintă.
Ziua nr.2 a fost de relaxare, eram încă obosiți după drumul lung. Așa că am decis să stam pe plaja de la noi, pe plaja Trou aux Biches. Deși teoretic este o plajă publică, mare parte din ea este cotropită de resorturile cu ieșire la plajă. Astfel o mare parte din plajă este ocupată de șezlongurile resorturilor sau vilelor privilegiate cu ieșire la mare. Am văzut și prosoape în fața șezlongurilor dar nu e prea plăcut. Plaja nu e foarte lată dar este lungă și binecuvântată cu un nisip auriu și foarte fin, asemănător cu cel din Mamaia noastră de odinioară. Mai lată este în zona publică adică acolo unde nu sunt hoteluri sau vile cu ieșire la ocean. Apa este limpede și cristalină, nu sunt carcalaci, meduze, gândăcei sau alte viețuitoare marine deranjante. Însă din loc în loc, pe fundul oceanului, mai dai peste bucățele de corali sparți. Așa că decât să te accidentezi, mai bine îți pui niște papuci de apă. Păcat, nisipul fin se simte foarte bine la tălpi. Nu mi-a lăsat o impresie extraordinară și astfel nu a fost una din favoritele mele.
La mal, în zona intrării principale, sunt ancorate multe bărcuțe. Barcagii te mai acroșează din când în când în speranța că te capătă de client într-una din excursiile consacrate. Dar nu sunt agresivi și au cărți de vizită, lăsând astfel oportunitatea de a-i contacta tu.
Pe plajă nu există terase sau baruri. Singurele sunt la intrarea pe plajă și foarte puține, o ghereta cu mâncare și o mașina cu înghețată. Și cam atât.
Plaja dispune de un WC public gratuit. Există și dușuri, tot gratuite. Cam asta e tot.
Prin oraș nu am văzut prea multe restaurante dar încă nu ne-am învârtit foarte mult. Or fi dar încă nedescoperite de noi.
În perioada asta e iarna la ei. Vremea a fost plăcută deși au fost mulți nori, temperatura atât cât trebuie ca atmosfera să fie respirabilă și să stai relaxat pe plajă, fără teamă că te vei arde.
Cea de-a treia zi a fost zi de colindat din plajă în plajă. Am luat-o spre nord.
Prima oprire a fost pe plaja Mon Choisy, o plajă nu foarte lată dar foarte lungă și cu un nisip foarte fin. Am oprit în capătul sudic al plajei, era puțină lume. Un nor mare și greu a oprit strălucirea soarelui și s-a tot plimbat deasupra nostră dar nu a reușit să strice frumusețea plajei. Mi-a plăcut foarte mult sălbăticia și faptul că în această porțiune de plajă nu erau oameni. În capătul de nord al plajei vedeam mai mulți turiști. Pe plajă se ajunge trecând printr-o fâșie de pădure cu arbori de filoa. Am stat vreo oră.
Următoarea plajă pe care am oprit a fost Grand Baie. Plaja este în oraș, chiar în centru. Din acest motiv nu a fost pe gustul meu. Este poziționată într-un golf, plin de bărcuțe. Nu am făcut baie. Doar am admirat priveliștea și munții care se vedeau în depărtare. Orășelul în schimb era mult mai animat decât cel în care stăm noi.
A urmat apoi Bain Boeuf Beach, o plajă sălbatică cu o mică insuliță stâncoasă în fața ei. Aici apa era foarte mică pe o distanță destul de mare. Același nisip fin și auriu și aici. Din loc în loc câte un turist așezat pe prosop. Am văzut niște căsuțe minunate aici, cu ieșire la plajă.
Imediat după această plajă urma Cap Malheureux și biserica cu acoperiș roșu - Notre Dame Auxiliatrice poziționată într-un golf plin cu bolovani negri de origine vulcanică.
Aici nu se putea face baie, am făcut câteva poze și am plecat mai departe către Anse La Raie Beach.
Am intrat printr-o pădurice până la malul apei, erau mai multe mașini parcate acolo, multe dintre ele foarte aproape de malul oceanului.
Nu mi-a plăcut deloc această plajă așa că nu am rămas și am hotărât să ne întoarcem pe plaja Mon Choisy unde ne plăcuse cel mai mult și să așteptăm apusul acolo. Am prins un apus superb. Cred că toate apusurile de aici sunt magnifice.
Pe parcursul întregii zile am avut multe opriri și cel mai des în parcări organizate. Niciunde nu se plătea parcarea, toate au fost gratuite.
La finalul zilei am oprit într-un hypermarket și de data asta am fost atentă la detalii, la prețuri și la TVA.
TVA-ul lor este 15%. Însă la alimentele de bază cum ar fi: carne, mezeluri, brânzeturi, orez, sare, cafea, ulei etc este 0 (zero).
Deci o țară africană iși permite ca la alimentele de bază să aibă TVA zero. Mișto, nu?
În ziua 4 am pus plaja în plan secund și am pornit spre interiorul țării.
Prima oprire a fost la Grădina Botanică Sir Seewoosagur Ramgoolam. Aceasta poartă cu mândrie numele unui fost prim ministru care a jucat un rol foarte important în istoria Mauritius, a adus independența țării în anul 1968, desprinderea de UK. Evident că pentru asta a fost foarte iubit de cetățeni și considerat " tatăl acestei nații".
Aeroportul internațional tot numele lui îl poartă.
În drum spre Grădina Botanică am întâlnit în mijlocul unei paduri un spital imens care la fel, îi purta numele.
Intrarea în Grădina Botanică a costat 300 MUR de persoană. Grădina este întreținută bine dar nu are culoare. Nu prea am întâlnit flori, este o grădina a arborilor. Mulți dintre arbori sunt plantați de personalități care au jucat un rol important în istoria țării. Singurele flori întâlnite au fost cele ale nuferilor și o singură floare de lotus. În rest doar verde..
Vreo 2 ore ne-am plimbat printre arbori bătrâni.
Am întâlnit și două țarcuri de animale, unul cu căprioare și unul cu broaște țestoase.
La orice mă așteptam dar nu mă așteptam să găsesc în parc bănci solare cu încărcare wireless pentru telefoane.
Ca să fiu sinceră, grădina nu m-a impresionat în mod deosebit. Și cu ocazia asta am constatat că cea din Sri Lanka este mult mai frumoasă, și nici aceasta din urmă la rândul ei nu mă impresionase în mod deosebit.
După ce am plecat din grădina botanică, fiind prea devreme, am zis să mai oprim pe o plajă, una pe care am găsit-o în drum, Balaclava beach.
Ne-am uitat acolo până a apus soarele.
Pe acea plajă am văzut pentru prima oară cum localnicii vin pe plaja cu plapuma și perne. Și tot acolo am văzut prima cerere în căsătorie pe malul oceanului.
Am plecat apoi spre Port Louis, capitala Mauritius. Mulți spun că nu prea ai ce vedea în capitala lor dar am zis că trebuie măcar câteva ore să stăm prin ea. Trecuse puțin de ora 18.00 când am ajuns. Ce să vezi? În afară de restaurante nu mai era nimic deschis. Așa că am cam bătut drumul degeaba. Cu alte cuvinte am cam comis-o, nu am verificat programul obiectivelor. Noroc că distanțele sunt foarte mici, ai putea face lejer țara asta de pe bicicletă.
Cât despre condusul pe partea stângă a drumului, încă mai aveam un nod în gât și inima cât un purice la fiecare intersecție nesemaforizată. E o aventură!
În cea de a-5-a zi am purces la drum către Île aux Cerfs. Am traversat insula în partea opusă, pe latura de vest.
De data asta am ales o excursie organizată, cost 2.000 MUR de persoană, excursie cumpărată de la un nene de pe plaja Trou aux Biches. În acești bani a fost inclus transportul, ne-a luat de la cazare și tot la cazare ne-a lăsat, transferul cu barca pe insulă și prânzul care a fost chiar foarte bun.
Drumul până la locul de îmbarcare din zona de est a insulei a durat cam 1h, lațimea insulei are în jur de 40-45 km. Dat fiind faptul că s-a mers mult prin localități, ăsta-i timpul în care poți străbate o astfel de distanță. Restul drumului când nu eram în localități, trecea prin lanuri de trestie de zahăr. Mai aveau niște culturi irigate, nu am reușit să identific ce plante aveau acolo.
Am stat toată ziua pe Île aux Cerfs . La final ne-au dus cu barca să vedem 𝗰𝗮𝘀𝗰𝗮𝗱𝗮 𝗚𝗥𝗦𝗘 (Grand River South East). Pe malul apei, spre cascadă, am întâlnit maimuțe.
Insula e organizată, nu e chiar sălbatică. Există câteva magazine, restaurant, toalete, șezlonguri și multe variante de sporturi de apă. Noi ne-am plimbat și am lenevit foarte puțin. Insula este împădurită, are poteci care o străbat dintr-o parte în alta. Cred că sunt și câteva proprietăți private, resorturi, nu am avut acces chiar peste tot. Ah, are și un teren mare de golf care sfârșește în mare. Inedit.
Baie era destul de complicat să faci, apa era foarte mică în zona în care am acostat. Oricum nu am prea avut timp, am tot explorat-o. Iar aici nu este foarte cald încât să simți nevoia să te răcorești. Temperatura nu a depășit 26⁰. Perfectă!
Dacă ar fi să o compar cu alte insule văzute, nu este nici măcar în top 5. Nu m-a impresionat în mod deosebit.
Nu-s fițoasă 😊 dar așa se întâmplă când vezi multe locuri, ridici ștacheta fără să vrei.
Seara am încheiat-o pe plaja de lângă casă cu un apus, firește! Prea frumos ca să nu vi-l arăt.
Ziua 6 a însemnat leneveală pe plaja Mon Choisy, preferata mea din această zonă. Am stat ca șopârlele în soarele blând. Nu am făcut nimic interesant, doar odihnă. Ca să ajungi la plajă treci printr-o pădurice. Plaja e lungă, în jur de 1km și lată de maxim 10m. Într-un capăt e amenajată, în celalalt nu. Eu prefer plajele mai sălbatice așa că am stat în zona nepopulată. Ziua a fost însorită, doar câțiva norișori mici ne-au umbrit din când în când. La finalul zilei s-au adunat niște nori mai serioși și soarele s-a ascuns definitiv în spatele lor. Dar tocmai ce plecam, aici se întunecă devreme, la ora 18.00 e deja întuneric. Dpdv al fusului orar, Mauritius e cu 1h înaintea României.
Temperatura oceanului se învârte în intervalul 22⁰-24⁰, o simți ușor rece la început. Temperatura atmosferică nu a depășit până acum 26⁰, în ziua 6 au fost 25⁰. Cam astea sunt temperaturile în iernile lor.
Grand Baie e un orășel în apropierea celui în care stăm noi. Pe lângă el ne-am învârtit în ziua 7. Mi se pare mult mai animat, are mai multe restaurante și baruri, magazine, chiar și 2 hypermarketuri mari. În schimb nu excelează în plaje. Deși întâlnim aceeași culoare turcoaz a oceanului, nu are plaje mari, întinse. Găsim multe golfulețe de-a lungul șoselei principale, nefiind foarte mari sunt destul de aglomerate. Iar acolo unde plaja este foarte aproape de șoseaua principală lumea nu stă la plajă deoarece acostează foarte multe bărci și e un du-te vino continuu.
Cu greu am găsit un golfuleț pe plajă La Cuvette unde erau doar câțiva turiști. Sunt și foarte mulți localnici pe plajele din Grand Baie.
Ziua a fost înnorată în prima parte apoi soarele a străpuns norii și ne-a însoțit până la apus.
Cât am stat în micul golf am fost vizitați de un delfin jucăuș care s-a apropiat mult de mal și ne-a amuzat cu giumbușlucurile lui. Știam că sunt mulți delfini pe aici dar nu mă așteptam să vină atât de aproape de mal.
Cea de-a 8 zi a presupus mutarea în cea de-a doua locație rezervată în sud vestul insulei, în Flic en Flac la doi pași de plaja cu același nume.
Am fost cazați într-un complex de apartamente situat la maxim 5 minute distanță de plaǰă. Nu pot să nu remarc cât de mari sunt apartamentele ăstora față de cele care se construiesc la noi. Au niște camere mari și foarte înalte, așa cum întâlnim la noi în clădirile foarte vechi. Cazarea foarte faină, pare proaspăt mobilat, totul impecabil. Raportul calitate preț este excelent.
Flic en Flac are cea mai mare plajă din toată insula, lungime 7 km și este destul de lată. Fiind atât de mare nu pare deloc aglomerată. Noi stăm în capătul de nord al plajei.
A fost înnorat după amiaza așa că nu am stat la plajă. Am ieșit doar puțin în zona de nord a plajei în recunoaștere.
Fiind duminică, foarte mulți localnici erau ieșiți pe plajă la relaxare. Unii dintre ei se relaxau atât de profund încât și-au întins plapuma și aveau chiar și perne.🙂
Plaja este mărginită de o padurice de filao, tot în această pădurice sunt parcări gratuite.
Rezumând, ziua 8 nu a fost prea interesantă, în afară de o pasăre cântătoare care a poposit pe balcon și un cer înstelat foarte romantic, nimic altceva.
Ziua cu numărul 9 a fost ocupată cu o vizită la 𝗖𝗮𝘀𝗲𝗹𝗮 Park, acesta fiind situat în apropiere. Biletul de intrare a costă 1.525 MUR de persoană.
Casela un parc foarte frumos pentru copii. E un fel de mini zoo localizat într-o grădină foarte frumoasă în pădure. Au foarte multe specii de păsări, lei, tigri, jaguari, hiene, râși etc. Noi am ajuns aici pentru că a fost înnorat și pentru că e la 2 pași de noi. Deși nu mai suntem copii chiar ne-a plăcut plimbarea, am stat vreo 4 h în parc. Inițial nu voiam aici, știam că e potrivită pentru cei cu copii. Dar cum în fiecare dintre noi există un copil ascuns, a fost binevenită.
Următoarea zi, cea de-a 10 zi de Mauritius a fost înnorată. Ne-am plimbat prin oraș și prin mall-uri. Sunt vreo 3 mall-uri în apropiere. Soarele a ieșit foarte rar. A și plouat, cu picături fine. După ce ploaia a stat și a ieșit soarele, și-a făcut prezența și un curcubeu.
Pe seară am rezervat o excursie pe mare pentru a doua zi. Aceasta presupunea întâlnire și înot cu delfinii, snorkeling, acostare pe insula Benitiers unde se lua și prânzul. Zis și făcut.
Am întrebat de vreo 3 ori dacă excursia se ține dacă sunt condiții meteo nefavorabile, adică ploaie. M-au asigurat cu mâna pe inimă că va fi vreme bună. Aleluia! Prognoza meteo arăta ceva ploi dar procentul era mic. Am mers pe mâna lor.
Ziua 11 - excursia pe mare am rezervat-o cu o seară înainte de aici: https://mauritiusdolphins.com/.
Întâlnirea a fost dis de dimineața, la 7.30 pe plaja La Preneuse. A costat 6.900 MUR pentru 3 persoane, prânz inclus.
Pe mare am ieșit de abia după o oră. Părea să fi avut băieții dreptate, nu părea să înceapă vreo ploaie. Și nici nu a plouat toată ziua pe insulă. Dar ce să vezi, pe noi pe barcă ne-a plouat non stop.
Este adevărat că nu sunt ploile de la noi, aici plouă cu picături fine. Dar a plouat aproape continuu.
Și am mai avut și un barcagiu zurliu și o barcă foarte puternică, ne-a purtat peste valuri cu o viteză foarte mare, ne-a tot sucit de pe-o parte pe alta, ne-a înclinat, dacă mai stăteam mult cred că făcea și tumbe. Nu de alta dar să fie sigur că ne udăm bine în caz că nu reușea ploaia.
Delfinii s-au ascuns bine, vreo oră i-am cautat și nimic. Snorkeling nu a mai vrut nimeni să facă, eram destul de uzi pe exterior ca să ne mai încumetăm să ne mai udăm și chiloții.
Apoi ne-a azvârlit în ocean, la 1km de malul insulei Benitiers.
Domnilor, barca nu merge mai încolo, e apa prea mică!
Și a trebuit să mergem prin apă, nu foarte adâncă, doar trecea de genunchi. Prin ploaie! Marius mi-a cedat papucii lui de apă ca un adevărat gentleman. De data asta aveam la noi doar o pereche. Cine s-a gândit că ăsta ne va arunca în mijlocul oceanului și ne va pune să mergem prin apă 1km până la mal?
Dă jos haina de ploaie, dă jos și rochia mult prea lunga pentru incursiuni acvatice și apoi pune înapoi jacheta.
Și am ajuns pe insulița aceasta sălbatică, o frumusețe! Păcat că ploua. Apa și ea superbă. Păcat că ploua! Doar 5 minute a stat ploaia și a ieșit soarele. Zici că erai într-o pictură. Chiar frumos.
Noroc cu o minunăția de curcubeu. Ne-a însoțit vreo 2h pe mare, parcă a vrut să facă în ciudă ploii și să ne bucure nouă sufletele.
Pe seară am ieșit pe plaja Flic en Flac la plimbare.
Pesemne că pe aici e în vogă să-ți ceri aleasa de nevastă în acest mod. E a doua astfel de "ceremonie" pe care o vedem pe plajă.
Cât despre cei întinși pe jos, mărturisesc că e prima oară când am văzut o astfel de formă de meditație. Încăperea era sala centrală a unui templu.
Apusul l-am ratat, soarele se dusese la culcare când am ajuns noi pe plajă.
Ziua 12 a debutat cu o premieră, pentru prima oară ajungem la spital când suntem în vacanță. Lui Marius i s-au inflamat atât de rău amigdalele încât am considerat că e cazul să mergem la spital. Aveam asigurări toți 3, ar fi fost prima oară când apelam la asigurarea de sănătate.
Nu v-aș fi povestit de experiența asta dacă nu aș fi vrut să știți și voi cum stă treaba în spitalele de stat in Mauritius, Africa.
Evident că involuntar am comparat cu experiențele din spitalele de la noi. Din păcate, suntem sub ei din mai multe puncte de vedere. Las și câteva poze ca să vedeți cum arată unul dintre spitalele lor de stat.
Nu mă așteptam să fie atât de dezvoltați în ceea ce privește sistemul medical.
În primul rând nu fac diferențe între străini și cetățenii lor, nu există vreo coadă separata pentru străini. Nu sunt favorizați străinii, toți au parte de același tratament/proceduri.
Spitalul arată bine, curătenie, mobilier nou, paturi de spital de foarte bună calitate, wc-uri impecabile(!), personal amabil, organizarea extrem de bună, timpi de așteptare foarte mici.
În holul foarte mare de la intrare există o recepție, acolo se înregistrează toți pacienții. A durat maxim 5 minute, mai erau vreo 2 înaintea noastră. Există foarte multe scaune, nu am așteptat în picioare. După înregistrare ne-a pus să ne mutăm în încăperea a doua, aici exista o recepție unde stăteau asistentele si unde existau și multe scaune pentru pacienții care așteptau să intre în cabinet pentru consultație. Tot aici erau și cabinetele pentru consultații, multe. Atât de multe încât am stat vreo 2 minute până am intrat. Medicul, un tip la vreo 40 de ani care avea in păstorire 2 studenți, l-a văzut, a stabilit că e gravă treaba, a completat o sumedenie de hârtii, i-a zis că s-a calificat/a fost admis. Noi am crezut ca s-a calificat pentru antibiotic. 🙂 Și-a exprimat și regretul când a auzit că suntem turiști și nu rezidenți.
Am ieșit înapoi la asistente și una dintre ele ne-a condus la etaj, pe secția bărbaților. Deja mi se aprinseseră beculețele, ce să căutăm pe secție?
L-a luat un asistent, l-a dus într-o cămeruța mai mică unde i s-a montat o branulă și i s-a luat sânge. De abia acolo am înțeles că fusese internat, la asta se referea calificarea. 🙂
A refuzat internarea cu gândul că s-ar putea cumva face antibiotic perfuzabil și în ambulatoriu. Nu se putea. Și oricum nu putea sta 5 zile spitalizat, în mai puțin de 5 zile urma să plecăm spre casă.
Regimul antibioticelor este foarte strict în Mauritius. Din câte am înțeles de la medic, cele foarte tari se administrează doar în spital și nu se vând în farmacii. Ne-a dat o rețetă pentru Augumentin și alte 3 medicamente. Am fost îndrumați spre farmacia spitalului.
La final așteptam nota de plată.
Chat GPT pe care îl interogasem în prealabil mi-a spus că străinii plătesc consultațiile și mi-a dat și niște sume orientative. A greșit!
Surpriză, nu numai că a fost gratuită consultația dar nici medicamentele nu au costat nimic. Totul gratuit!
Chiar nu mă așteptam.
Rezumând, am avut o experiență peste așteptări într-un spital dintr-o țară africană. Este adevărat că sunt mult europenizați dar totuși rămâne o mică insuliță africană.
După amiaza, atât cât mai rămâsese din ea, am ieșit pe plaja Flic en Flac.
Ziua 13 a fost plină, am cutreierat sudul insulei. Am început cu cascada Chamarel, am continuat drumul pe munte până la Chamarel Seven Colored Earth.
Intrarea la Chamarel a costat 1.950 MUR pentru toți 3.
Apoi am coborât de pe munte și ne-am continuat drumul până la plaja Le Morne situată pe peninsula Le Morne Brabant la poalele muntelui cu același nume. Plaja Le Morne mi-a plăcut foarte mult.
Apoi am continuat până în extremitatea sudică a peninsulei până am ajuns în zona surferilor. O plăcere să-i urmărești cum alunecă pe apă. Dacă aș fi mai tinerică m-aș apuca de sporturile astea marine.
La întoarcere am oprit la nimereală pe șosea, văzusem ieșiri mititele către ocean și voiam să văd cum se vede apusul de acolo. Marius a rămas în mașină să ne aștepte iar noi nu mai veneam. Pierdusem noțiunea timpului în acel golf minunat, în triluri de păsărele soarele începuse să apună într-un mod magnific.
Deși a burnițat toată ziua, cu întreruperi, a fost o zi frumoasă în care am reușit să ating mai multe obiective din zona de sud. În zonele acestea ploaia e complet diferită de ploaia de la noi, este extrem de fină și nu prea o simți. Cade câteva minute, se oprește brusc și reîncepe la fel de brusc când nu te aștepți.
În altă ordine de idei aceasta pare a fi țara curcubeelor. Mi-a înseninat unul dimineața, când eram pe terasă la cafea. Le-am pierdut deja șirul, de când am ajuns aici am văzut vreo cinci sau șase.
Prognoza meteo pentru ziua 14 nu arăta prea bine, puțin soare dimineața și apoi ploaie. Mă gândeam că dacă ne mobilizăm și noi mai repede putem prinde 2 ore de soare. Nu ne-am mobilizat și aveam așteptări ca măcar o oră să stăm și noi pe plajă. Ei bine, a fost o zi splendidă, soare toată ziua. Am stat toată ziua ca șopârlele la soare. Am cam exagerat, or fi doar 25⁰, nu te arde dar tot te perpelește.
Și ne-a prins iar apusul pe plajă.
Ziua 15 se arăta înnorată la prima oră. Planuri de plajă oricum nu aveam pentru această zi. Ne propusesem să continuăm exploratul insulei și să mai atingem câteva locații. Nu am mai explorat. Am ieșit doar la noi, pe plaja Flic en Flac apoi spre finalul zilei am stat la piscină. Eram cam obosiți și în următoarea zi urma să plecam spre casă.
Tips and tricks
Intrarea în Mauritius este facilă. Românii nu au nevoie de viză. Singura obligatie este completarea online a unui formular călătorie All-in-One Travel Digital Form care este disponibil aici: https://safemauritius.govmu.org/
Compania de zbor aleasă de noi a fost Turkish Airlines. Biletele de avion le-am luat din luna februarie și am dat pe un bilet 900 euro cu bagaj de cală inclus, chiar două bagaje x 23kg fiecare. Am prins o mică promoție, altfel biletele depășeau cu mult 1000 euro.
Moneda este MUR - mauritian rupee. 10 rupii de ale lor valorează aproximativ 1 leu de al nostru, am rotunjit pentru un calcul mai facil. Așadar dacă împarți la 10 prețurile de la ei, ai echivalentul în lei.
Nu prea poți plăti în alte valute, nici măcar la obiectivele turistice. La unul dintre obiective chiar exista un afiș pe care scria că începând cu data de 01 iulie 2025 nu se mai poate plăti în alte valute.
Schimb valutar, bănci și bancomate
Am urmat sfaturile găsite pe internet și am schimbat banii în aeroport. Cursul într-adevăr era ma bun decât ce am văzut ulterior. 1 euro = 52.10, 1 usd = 45.5 mur. Desi la dolar aveau afișat 45,25 ne-a schimbat cu 45,5. Noi am avut dolari la noi, știam că în țările africane merge mai bine dolarul.
Case de schimb valutar am văzut pe insulă, nu sunt exagerat de multe dar există. Noi am schimbat 2.000 usd și nu am reușit să îi terminăm, la plecare am schimbat în aeroport banii rămași. E adevărat că am plătit și cu cardul prin mall-uri sau hipermarketuri.
Plata cu cardul este posibilă aproape peste tot. Inclusiv la excursia făcută pe insula Benitiers am fi putut achita cu cardul. Băieții aceia, oameni simpli, aveau POS mobil pe plajă. Doar la chioșcurile cu mâncare de pe plajă, la mașina cu înghețată nu am văzut varianta de la plăti cu cardul. Și în piețe.
Bănci și bancomate nu sunt la tot pasul dar în localități există. Nu am scos bani de la bancomat așa că nu știu detalii tehnice.
Telefonia
Din aeroport am cumpărat sim-uri pentru telefoane. În ultimele vacanțe am folosit mai mult esim dar mi s-a părut a fi o variantă mai ieftină cartela de la ei, pe net găsisem un preț de 750MUR, adică 75 lei.
Esim-ul costa 45 usd-10GB-30zile. La fața locului prețul a fost dublu, 1.500MUR a costat o cartelă turistică, internet nelimitat, perioadă valabilitate 30 zile. Tocmai ce se dublase prețul cartelelor pentru turiști.
Am luat simuri de la My.T, au funcționat foarte bine, nimic de reproșat.
Drumurile mi s-au părut bune, inclusiv cele mai neimportante. Autostrăzile sunt codificate cu litera M, au 3 benzi pe sens, chiar și 4 pe alocuri iar limita de viteză este de 110km/h. Drumurile celelalte sunt codificate cu A, au de obicei 2 benzi pe sens dar există și varianta cu doar o bandă pe sens iar limita se situează în intervalul 40-80 km/h.
Toate acestea sunt bine întreținute, sunt mult peste drumurile noastre.
Mai există și a 3 a categorie, cele rurale, necodificate.
Închirierea auto - Circulația - Parcarea- Transportul în comun
Mașina am închiriat-o pe booking, a costat 372€ pentru 16 zile, deci am avut un cost de 23.25€/zi.
Dat fiind faptul că aici se conduce invers, am ales o mașină automată. După ce că ești pierdut prin spațiu, măcar să nu mai ai grija schimbării vitezelor. Chiar ajută.
Firma de la care am închiriat se numește Autounion. Au fost ușor neserioși, la final voiau să ne pună în cârcă un far crăpat pe care uitaseră să îl treacă în foia de preluare pe care noi nu o verificasem. Pentru că aveam poze și filmare de a preluarea mașinii am putut face dovada că dauna nu fusese produsă de noi. Ei nu făcuseră poze.
Se circulă pe partea stângă, ca în Marea Britanie care a fost ultima deținătoare a insulei înainte de obținerea independenței în anul 1968.
De aceea eu recomand să închiriați mașină cu cutie automată, vă simplifică mult viața de conducător pe partea "greșită" a drumului. Oricum e complicat să conduci pe partea stângă, măcar să scapi de grija schimbătorului de viteze.
Traficul este foarte civilizat deci din acest punct de vedere nu ai de ce să te îngrijorezi. Se circulă mult, mult mai civilizat decât în țara noastră.
Au foarte multe sensuri giratorii largi și au semafoare. Există și mici intersecții nesemaforizate și fără sensuri giratorii, acestea mi s-au părut mai complicate dar nu sunt multe.
Șoselele nu sunt foarte aglomerate, se merge bine, civilizat, nu am văzut niciun tupeist în trafic.
Google și Waze funcționează bine, doar în zonele montane se mai pierde pe alocuri semnalul.
Parcările sunt gratuite. Noi nu am găsit nici măcar una contra cost. Este posibil ca doar în Port Louis să se plătească parcările însă noi am nimerit și acolo tot într-o parcare gratuită.
Am văzut multe autobuze în toate zonele în care am circulat dar cum am avut mașină închiriată nu le-am folosit. Din câte am mai citit pe internet, biletul se achită direct la șofer iar prețul diferă în funcție de distanța parcursă.
Prețul combustibilului auto:
FuelSave Diesel 58,85 MUR/litru
FuelSave Unleaded - 61,20 MUR/litru
V-Power Unleaded - 71,90 MUR/litru
Mâncarea
Găsești diversitate destul de mare de mâncare însă predomină mâncarea indiană și chinezeasca. Pentru cei care nu se dau în vânt după mâncarea condimentată există și variante europene. Exista inclusiv Burger King, KFC și Mc.Donald's.
Magazine și prețuri
Au hipermarketuri foarte bine aprovizionate: SuperU, Carrefour etc, au mall-uri: Bagatelle, Tribeca, Cascavelle etc, au magazine mai mititele, au de toate. Stau bine la capitolul ăsta.
Mauritius nu e o țară cu prețuri mici, nu are nicio legătură cu Africa continentală. Prețuri sunt cam ca la noi, chiar ușor mai ridicate la anumite produse.
Vremea
Noi am fost în perioada iernii lor. Deși teoretic este cea mai uscată perioadă a anului a fost înnorat și a mai și plouat în a doua săptămâna, nu îndelung dar suficient cât să nu poți sta pe plajă. Nu a fost o tragedie pentru noi pentru că oricum aveam și alte lucruri de făcut în afară de plajă.
Temperatura atmosferică nu a depășit 26⁰C. Apa mării nu e caldă ca în Grecia de exemplu, avea în jur de 22⁰-24⁰C, ușor rece când intrai dar din punctul meu de vedere bună.
Viața de noapte
Nu prea exceleaza în activități nocturne, nu am văzut prin localitățile de pe marginea oceanului cluburi și nici măcar baruri de noapte prea multe. Nu auzi noaptea duduind muzica cum am văzut prin alte țări.
Oamenii sunt amabili, găsești un mix de etnii în Mauritius.
Limba oficială
Deși limba oficială este engleza veți vedea că aproape toți vorbesc între ei în franceză. Senzația mea asta a fost, că predominantă este limba franceză. Se mai vorbește și în creolă.
Siguranța
Nu ne-am simițit nicio secundă în nesiguranță. Nu contest că or exista și zone mai periculoase însă eu una nu le-am întâlnit.
Aventură și cunoaștere
La aventură stau bine, ai o sumedenie de activități de făcut, hiking din plin, dacă ești genul. Noi ne propusesem să urcăm pe muntele Le Morne dar nu am mai apucat. Odată ajuns în vârf ai un view absolut spectaculos asupra insulei. Am ratat incursiunea pe munte din cauza vremii.
Poti parcurge și o mică lecție de istorie a țării, au diverse ruine dar mărturisesc că nu au fost pe lista noastră.
Insule
Au câteva insule satelit mititele, noi am ajuns doar pe două dintre acestea, pe Île aux Benitiers și pe Île aux Cerfs. Ar mai fi fost câteva de explorat. Dar totuși, 2 săptămâni nu îți ajung să atingi toate atracțiile din Mauritius.
Plajele
Au plaje cât cuprinde, nu am reușit să ajungem pe toate, evident. Din cele văzute, preferatele mele sunt Mon Choisy din zona de nord-vest și Le Morne din zona de sud-vest.
Șezlongurile sunt destul de rare și scumpe. Pe plaja Trou aux Biches ne-au cerut 2.000 MUR pe 2 șezlonguri și o umbrelă. Nu intra nimic altceva în acest preț. Pe Flic en Flac în zona în care ne-am fâțâit noi nu erau. Pe restul plajelor nu stăteam mult caz în care nu făcea sens să închiriem.
Cazările
Am avut două cazări, pe ambele le pot recomanda, au fost peste așteptări.
Curate, mari, foarte bine echipate, aproape de plajă, foarte bune la preț, zic eu. Nu pun poze deoarece pozele de pe booking reflectă realitatea.
Cazarea din Trou aux Biches a fost aceasta: https://www.booking.com/Share-0EBJSP
O casă cu etaj, cu 3 dormitoare, 3 băi, bucătarie, living, dining, terasă și piscină. Casa este foarte bine utilată și curată. A costat 691 euro pentru 7 nopți.
Cazarea din Flic en Flac a fost un apartament într-un complex privat, închis, cu portar seara. Acesta este apartamentul: https://www.booking.com/Share-TUzRT1
Apartamentul are 3 dormitoare mari, living, dining, 2 băi, o terasă mare cu ieșire din living și din dormitorul principal, cu vedere la piscina complexului, 2 balconașe mai mici, unul cu ieșire din bucătărie și celălalt cu ieșire din al doilea dormitor, apartamentul este bine dotat, foarte curat și este situat la 5 minute de plajă. A costat 640 euro pentru 8 nopți. Apartamentul este impecabil. Pentru cei interesați, las și numele proprietarului și numărul de telefon Amel -tel. +230-5770-0145. Are și whatsapp pe acest număr. Am permisiunea lui să îi fac publice datele de contact, la final sejur am stat mult de vorbă. În afară de faptul că ne-a lăsat să facem check out-ul când am vrut noi, nici nu a vrut să verifice apartamentul la predare. Ne-a spus că e ok, că el are încredere în oameni. În afară de acest apartament cu 3 dormitoare mai are unul mai mic, cu 2 dormitoare, acesta este: https://www.booking.com/Share-uJA782. Doar că acesta nu este atât de aproape de malul mării cum este cel în care am stat noi.
Mauritius este o destinație exotică însă destul de comercială în zona litoralului. Eu una fug de comercial iar când străbat atâta drum caut căi mai puțin umblate, mai puțin comerciale, mai sălbatice. Găsești de toate aici. Cu toate astea nu mi-a intrat în suflet cum mi-a intrat insula La Digue din Seychelles, insula Holbox din Mexic sau insula Koh Lipe din Thailanda.
Știu că sunt persoane cărora le-a plăcut aici foarte mult și s-ar mai întoarce. Eu una nu aș mai reveni, e frumos dar nu te pătrunde până în adâncul sufletului astfel încât să rămâi cu dorința de a te mai întoarce.
_____
Viața e scurtă și lumea e mare. Fă din viața ta cea mai frumoasă aventură!






















































































































































































































































































































































































Comments