Tunisia de la nord la sud

Conjunctura a făcut ca în anii 2016-2017 să ajung de 4 ori în Tunisia, în august pentru două săptămâni, împreună cu copiii, pe la mijlocul lui octombrie, la final de noiembrie, început de decembrie și în aprilie-mai 2017. În total cred că am petrecut vreo 30 de zile pe teritoriul Tunisiei. Acest lucru mi-a dat posibilitatea să explorez această țară mai mult decât pot face asta în mod obișnuit.

Am putut astfel să o străbat din nord, din cel mai nordic punct al Africii, Cap Engela, până în sud, nu foarte departe de granița cu Libia.

Tunisia are multă deschidere la marea Mediterană și tradiție îndelungă în ceea ce privește turismul internațional. Turistică este însă doar partea de nord a Tunisiei, mai jos de capitală, în zona Hammamet unde am fost noi.

Din păcate pentru ei, atacul de la muzeu Bardot din primăvara anului 2015 a distrus turismul estival pentru o lungă perioadă de timp.

În anul 2016 când am fost noi încă nu își reveniseră, turiștii încă evitau această țară.

Zona lor turistică situată în sudul capitalei Tunis era vizibil afectată. Foarte multe hoteluri de lux, cândva pline de turiști europeni, erau lăsate în paragină. Imaginile erau dezolante. În perioada aceea au rezistat doar hotelierii cu putere financiară mare.

Cazarea am avut-o la hotelul Steigenberger Marhaba Thalasso Hammamet și pentru 12 nopți, 5*, all inclusive, 2 adulți și 2 copii am plătit 2.880 euro. Pe atunci nu se chema și Steigenberger, pesemne între timp a fost vândut. Am ales varianta familială tip bungalow aproape de plajă. Hotelul chiar fain, cu deschidere la o plajă mare, lată, cu o grădină mare, luxuriantă, plină de flori, iarbă bine întreținută, totul foarte curat, pornind de la grădină, camere, sala de mese. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost mâncarea, aveai ce să mănânci însă un lucru e clar, nu se ridica la nivelul celor 5*, mai degrabă era la nivelul de 3*+.

Ne propusesem de la bun început să avem activități diversificate așa că nu am stat pe loc, închiși în hotel. De cum am ajuns am închiriat mașină, tocmai pentru a putea fi mobili și a ne putea mișca ușor între locații.

Dat fiind atentatele recente zonele turistice străzile erau în mod excesiv patrulate de poliție, la fel si plajele. Am fost de multe ori opriți de filtrele stradale. Intrarea în magazine era ca la aeroport, cu toate bagajele trecute prin aparate. Nu ne-a deranjat asta deloc, dimpotrivă, ne-a oferit siguranță.

Tunisienii de rând erau tare necăjiți de ceea ce li se întâmplă, turismul pentru ei este principala sursă de venit. Lipsa turiștilor le-a făcut viața grea. De aceea peste tot eram întâmpinați excesiv de prietenos, erau tare bucuroși de prezența turiștilor.

Vacanța în Tunisia a fost pe placul copiilor și asta pentru că am încercat să facem zilnic altceva, nu am stat numai la plajă și am încercat să acoperim și alte locații.

Deoarece scriu aceste impresii după mulți ani, nu vă pot pune la dispoziție prețuri, efectiv nu mai știu cât au costat aceste activități. Îmi amintesc însă că nu erau scumpe.

Ce activități am avut?

Plimbare jumătate de zi cu cămilele

Am fost o la plimbare cu cămilele pe dealuri, excursie luată de pe plajă de la un tunisian care se ocupa cu așa ceva. Am avut la dispoziție 3 cămile, copiii au mers amândoi pe o cămilă. Plimbarea a fost foarte amuzantă, copiilor le-a plăcut foarte mult.

Plimbare cu ATV-urile

Am fost aproape o zi întreagă cu ATV-urile pe dealuri și prin sate, tot de pe plajă am cumpărat și excursia aceasta. Cu această ocazie am văzut ce înseamnă un sat tunisian.

Pe mare cu corabia piraților

Din Hammamet am luat bilete pentru o plimbare cu o corabie așa zis a piraților.

Ne-am plimbat de-a lungul coastei și doritorii au făcut baie în mare. Corabia era plină ochi, cam neplăcut după gustul meu care sunt fan al zonelor/spațiilor mai nepopulate. Efectiv ne călcam în picioare. Nu mi-a prea plăcut toată această aglomerație dar marea era surprizător de frumoasă, nu mă așteptam.

Parasailing pe plajă

Pe plajă găseai destul de multe chestii de închiriat, în una din zile am făcut parasailing deasupra mării pornind de pe plajă. Mi-a plăcut mult, copiilor deasemenea. Pentru toti a fost în premieră.

Pentru copii în altă zi am închiriat scutere de apă, mie (încă) mi-e frică să mă dau cu scuterul pe apă, poate și din cauză că înot atât cât să nu mă înec.

Friguia park

Am fost la Friguia, parcul e de fapt o grădină zoologică situată la vreo 30 km de locul unde eram cazați. Călin era înca micuț și vizita la zoo încă îi stârnea curiozitatea. Cel mai mult le-a plăcut interacțiunea amuzantă cu girafele, se vede, nu? Și nouă ne-a plăcut.

Parcul nu e cine știe ce, nu m-a surprins, era destul de săracuț la acel moment.

El Djem

Citisem că cele mai valoroase rămăşiţe romane de pe teritoriul Africii se găsesc într-un mic sat cu numele de El Djem (El Jem) așa că într-o dimineață am pornit la drum către amfiteatrul El Djem. Distanța dintre Hammamet și El Djem este de 120-125 km deci nu aveam foarte mult de mers si am ajuns destul de repede asta si datorita faptului ca tunisienii au șosele bune, chiar și cele care trec prin sate.

Amfiteatrul este din punct de vedere al mărimii al treilea din lume, primul fiind Colosseumul din Roma, este un amfiteatru imens care în vremurile demult apuse putea găzdui până la 35.000 de spectatori.

Acest monument din secolul al III-lea ilustrează măreția și amploarea Romei imperiale. Ajunși acolo am descoperit că amfiteatrul este încă într-o bună stare, bine conservat.

În anul 1979 amfiteatrul a intrat în patrimoniul Unesco.

Cartagina

Pentru că nu era prea departe de Hammamet, în altă zi am continuat lectia de istorie la Cartagina sau mai bine zis la rămășițele vechii așezări. Am zis să luăm un ghid ca să ne și povestească puțină istorie. Am nimerit cel mai pasionat ghid pe care l-am întâlnit vreodată, cel puțin 2h ne-a vorbit, tipa era istoric și unul pasionat. Vorbea cu atâta patimă și intra în atâtea detalii încât aveai impresia că trăise în acea perioadă. Călin s-a plictisit groaznic, pe vremea aceea el nu înțelegea engleza. De aceea după 2h am oprit-o și i-am mulțumit pentru lecția de istorie.

Plaja

Plajă am făcut doar la hotelul nostru. Nu găsești în Tunisia exoticul din Zanzibar dar e ok, marea curată, fără alge sau gândaci, nisipul fin, nu-s pietre, nu-s arici, e limpede si calda. Am străbătut la pas plaja de acolo, toată era la fel cu cea din dreptul hotelului nostru. Pe plaja găseai destul de multe activități marine care te făceau să petreci timpul într-un mod alert și distractiv.

Am mai fost și pe alte plaje publice sau plaje sălbatice dar doar le-am vizitat, fără să facem baie sau să întindem prosoapele.

Am regretat că la acel moment nu ne-am organizat și pentru o excursie în deșert, ne-am trezit prea târziu, spre finalul vacanței, și nu mai aveam timpul necesar. Pentru deșert ne trebuia minim 2 zile.

Serile ieșeam în Hammamet, intram adesea în Medina, un târg colorat unde se vindeau de toate. Ne plăcea să cascăm ochii în lumea aceea colorată situată la poalele vechii cetăți de la malul mării, să ne plimbăm pe străduțele parfumate de iasomia care se găsea din belșug peste tot sau să ne imaginam locatarii din spatele ușilor colorate.

Sidi Bou Said

Nu puteam să ne întoarcem acasă fără să vedem și Sidi Bou Said, un sat de lângă capitala Tunis, poate cel mai cu vino-ncoace sat din Tunisia.

Așa că într-o seara am ieșit la plimbare prin acest sat, o frumusețe de sat cățărat pe stânci deasupra mării. Căsuțele lui albe, cu porți și obloane albastre, cu iasomie sau bougainvillea la porți, te poartă cu gândul la Santorini.

Iasomia este întâlnită peste tot în Tunisia motiv pentru care a devenit floare emblematică pentru Tunisia.

Se spune că atunci când un bărbat poartă un buchețel de iasomie la urechea stângă indică faptul că el este singur. Pe de altă parte, oferirea iasomiei albe este o dovadă a iubirii.

Pe scurt cam asta am făcut în cele 2 săptămâni petrecute acolo în vara anului 2016.

În toamnă, pe la mijlocul lunii octombrie am plecat din nou. Marius era acolo, a lucrat timp de un an în nordul Africii iar Tunis a fost locul nostru de întâlnire. Acesta este motivul pentru care am ajuns de atâtea ori în Tunisia pe parcursul unui an.

De data aceasta am stat în capitala Tunis câteva zile, un weekend prelungit.

Tunisul e un oraș parcă împărțit în două, jumătate nou și bogat, jumătate vechi și sărac. S-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani când i s-au adăugat cartiere moderne ridicate de investitori din Arabia Saudită. Una din condițiile impuse de acești investitori a fost interdicția de a se bea alcool în aceste cartiere. Ca atare, în restaurantele moderne din aceste zone nu găsești alcool. Pare surprinzător să găsești astfel de impuneri într-o țară arabă. Asta se explică prin faptul că tunisienii și-au mai pierdut din identitate și din credință ca urmare a colonizării franceze. Astfel că au ajuns să consume alcool surprinzător de mult pentru o țară musulmană.

Populația deși preponderent musulmană e destul de modernă. Mă așteptam să găsesc numai femei îmbrobodite pe acolo însă am văzut pe străzi, în magazine și în restaurante o sumedenie de femei moderne, vopsite la păr, coafate, cu unghiile vopsite, îmbrăcate modern.

În centrul Tunisului este Medina.

Situată într-o regiune de câmpie fertilă din nord-estul Tunisiei și la câțiva kilometri de mare, Medina din Tunis este de fapt vechiul oraș Tunis, unul dintre primele orașe arabo-musulmane din Maghreb.

Între secolul al XII-lea și secolul al XVI-lea Tunisul a fost considerat unul dintre cele mai mari și mai bogate orașe din lumea arabă. De-a lungul anilor orașul a fost înzestrat cu numeroase palate și reședințe, mari moschei, zaouias și madrasa (în traducere înseamnă "a studia într-un loc").

Medina de ieri este azi ca o enclavă în mijlocul Tunisului, e ca o cetate formată dintr-un labirint de străduțe, cu multe magazine, restaurante, locuințe, moschei și multe vestigii ale vechii lumi. Găsești acolo o lume colorată în mișcare continuă. Medina e fascinantă și de neratat. Am avut noroc că Marius era deja familiar cu locurile, eu m-aș fi pierdut sigur pe acolo prin labirintul de străduțe si tuneluri.

Am străbătut mai mult Tunisul în partea lui modernă, partea săracă poate fi periculoasă.

Am fost să văd piața din zona Medinei, Marius a ținut morțiș să ajung și aici. Drept să vă zic nu mă prea pasionează piețele dar lui îi place foarte mult să meargă la piață. Piata era pentru legume, fructe, condimente si o sumedenie de pești si fructe de mare.

Următoarea vizită în Tunisia a fost la finalul lunii noiembrie, început de decembrie.

De data asta l-am pus să închirieze mașină, eram hotărâtă să văd și alte părți ale Tunisiei. Nu mi-am pregătit vreun traseu dinainte, nu eram așa de meticuloasă cum sunt azi.

Nu am ratat Medina nici de data asta, erau prea multe de văzut și nu apucasem data trecută. Acum am avut mai mult timp si am strabatut-o pe îndelete de mai multe ori.

Am vrut sa vedem si moscheea Al-Zaytuna, cea mai veche moschee din oraș. Se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați și are nouă intrări. Însă nu am putut merge deoarece femeile nu au voie să intre. Un vânzător din Medina ne-a vândut un pont, moscheea se poate vedea foarte bine de sus dacă urcam pe un anume acoperiș. Nu am fi știut niciodată să ajungem singuri acolo fără ghidajul tunisianului. Intrarea era printr-un magazin, nu era niciun indiciu. Străbăteai magazinul, urcai la etaj și de acolo mai era un rând de scări până pe terasa. De acolo vedeai moscheea foarte bine. Moscheea însă a pălit în fața vestigiilor colorate găsite pe acea terasa. Minunat!

Cine și-ar fi imaginat că pe terasa unui magazin dintr-o veche clădire poți găsi așa ceva?

Și am mai fost o data in Sidi Bou Said, intr-o seara. Era și păcat să stăm în casă când sătucul acesta era la o aruncătură de băț de noi.

Cap Engela

Citisem noi că cel mai nordic punct al Africii se afla în Tunisia. Așa că am pornit la drum către Cap Engela. Imi amintesc că indicațiile nu erau foarte exacte, ajunsesem în apropiere dar nu știam în ce loc ar trebui să ne desprindem de drumul principal. Am intrat la plezneală pe un drum neasfaltat care trecea printr-o pădure. Plouase recent, erau gropi mari, bălți, destul de greu de trecut de ele. Am reușit până la urmă cu mașinuța noastră mică să trecem de ele și să ajunge pe malul mării care era stâncos și înalt în acel punct. Ajunsesem exact unde trebuia să ajungem.

În altă zi am pornit hai hui pe coastă, unde vedeam că se face un drum către mare, hop și noi. Așa am ajuns pe plaje pustii unde eram doar noi și marea.

Si inca o plajă.

Pe 01 decembrie l-am însoțit pe Marius la recepția oferită de Ambasada României cu ocazia zilei noastre naționale.

Am avut o problemă cu outfitul, nu aveam haine pentru astfel de evenimente la mine. Noroc că au și ei mall-uri, am reușit să încropesc o ținută cât de cât acceptabilă.

Urmatoarea zi am plecat acasă.

Am revenit la final de aprilie 2017 cu ocazia prelungitei vacante de 1 mai.

L-am rugat sa închirieze din nou mașină, pornisem la drum cu gândul de a colinda, desigur.

Serile ieșeam în cartierele Tunisului să mâncăm, am fost de mai multe ori in cartierele noi, în zona unde stăteam. Apoi am fost în La Marsa și în La Goullete, aceasta din urmă fiind o zonă cu multe pescării unde se mânca pește bun, întotdeauna proaspăt și foarte gustos. Practic în La Goulette mâncai lângă tunisienii de rând în restaurante simple, modeste. Asta însemna practic că mănânci ieftin. Ieftin și bun, combinația perfectă.

Ziua umblam pe coclauri, din plaja in plaja sau prin orașe.

Așa am ajuns iar în nord în orașul Bizerte.

Pe drum spre Bizerte am mai gasit o plaja faină si am oprit. Am lenevit îndelung acolo în soarele blând de aprilie.

Noi iubim marea. Așa că în zilele în care rămâneam în Tunis, ieșeam adesea pe plajă. Nu puteai sta la soare, în aprilie nu era suficient de cald și nici nu găseai plaje amenajate ca în Hammamet dar ne placea să stăm pe malul mării uite așa, fără să facem nimic, într-un dolce far niente care voiam să nu se mai termine.

În una din zile i-am zis că aș vrea să mergem spre sud. Gândul meu (inițial) era să ajungem doar până în urmatorul oraș aflat la vreo sută cincisprezece km distanță de Tunis.

Așa că într-o dimineata am pornit spre Sousse. După ce am vazut ce era de văzut pe acolo i-am propus să mergem mai departe către urmatorul oraș, Al Munastir. Erau doar 18 km distanță între cele doua orașe.

Dar nu ne-am oprit aici. Dupa Al Munastir urma Sfax la aprox 140 km. L-am convins, nu chiar ușor.

După Sfax am văzut pe hartă că următorul oraș era Gabès, la "doar" 160 km și i-am spus să dea bice că avem timp. Deja peisajul începuse să se schimbe, devenise pitoresc, intram in Tunisia rurală, drumul trecea prin sate, unul dupa altul. Începuseră să apară indicatoare către Libia de care ne apropiam văzând cu ochii.

Ajunși la Gabès, eu copilot fiind, butonam harta. Și văd ca mai jos de Gabès, dacă părăsim șoseaua principală ajungem la Matmata și la casele trogloditilor. Asta însemna înca 70 km. Trecuse de prânz.

Marius nu prea mai voia să continuăm, plecasem la un drum de 100 km și deja făcusem 450 km. Și era târziu, era trecut de ora 15.00 iar acolo se întuneca devreme. Iar noi trebuia să ajungem înapoi în Tunis.

Dar nu a scapat de mine, era chiar păcat să fi mers atât și să nu vedem casele troglodiților de care ne despărțeau doar 70 km.

Ne-am rupt de șoseaua principală și am pornit către Matmata, cam într-o oră am ajuns. Matmata e un sat. Odată ajunși acolo am început să căutam de zor casele troglodiților. Ia-le de unde nu-s. Nu vedeam nimic, nu găseam nimic. Nu era nimeni prin preajma, nu aveam pe cine întreba. Netul nu mai mergea. Adrenalina creștea. Să bați la porți închise nu prea ne venea în pustietatea aia. Nu eram bine informata, mă uitam dupa case băgate în dealuri. Nu era niciun deal. Eram dezamagită și era cât pe aici sa plecam. Adrenalina scădea. Norocul nostru a fost un tunisian apărut parcă din pământ care ne văzuse învârtindu-ne pe acolo. L-am intrebat unde putem gasi si noi casele troglodiților, în franceza, toți vorbesc franceză.

Ce credeți? Eram la 2 pași de ele și noi nu le vedeam. Pentru că toate erau sub pământ, în niște gropi! Am coborât în aceste locuințe împreuna cu tunisianul. Una singură mai era locuită permanent de o bătrâna. Restul erau rămase în conservare iar una dintre ele a fost amenajata ca hotel.

Nu știu dacă voi stiați, eu nu, acolo s-a filmat o parte din Razboiul Stelelor. Se mândreau cu asta.

Când am terminat noi de vizitat si se apropia seara.

Acum ce să facem? ne-am întrebat.

Aveam două variante, să ne cazam în satul acela sau să pornim pe întuneric către Tunis. Nu prea ne surâdea varianta a doua.

Dar viată are câteodată alte planuri cu tine. Brusc a aparut o a treia variantă sugerată de ghidul nostru care ne-a intrebat suav: "nu vreti sa mergeti in Sahara? sunt doar 95 km până acolo, într-o ora jumătate ajungeți! Uite, lăsați mașina aici, în curtea hotelului, e în siguranță, vă ia un șofer cu un jeep și vă duce acolo, până la ora 19.00 ajungeți la oază.

Ne-am uitat unul la altul, mai să ne bufnească râsul, pornisem în voiaj de 100 km si ajunsesem să facem 600 km.

După o foarte scurtă cântărire a variantelor, amândoi am răspuns aproape simultan: Daaa! vrem în Sahara!

Inconștienți? Poate.

Dornici de aventură și cunoaștere?

Cu siguranță!

Și uite așa am ponit noi către deșert când soarele începuse să apună.

Drumul era prin coclauri de-a dreptul, satele se răriseră și de abia întâlneai câte unul la distanță de zeci de km. Șoferul ne-a cerut permisiunea să mai adunăm din oamenii întâlniți în drum și să îi lăsăm în satele din drumul nostru în care ei voiau să ajungă. Oamenii ăștia mergeau zeci de km pe jos, nu existau autobuze. Viață grea!

Pe drum am întâlnit sumedenie de sonde funcționale care pompau continuu.

Sunteți bogați, aveți mult petrol, i-am zis șoferului.

Avem, mi-a zis pe un ton amărât. Avem dar nu e al nostru, tot ce vedeți aici e proprietatea francezilor. Mi s-a rupt sufletul în momentul acela pentru săraca țară bogată. Am realizat atunci cât de toxici au fost colonialiștii veniți în Africa. Interesul lor a fost doar în exploatarea resurselor bogate ale Africii, pentru oameni nu au făcut decât lucruri de suprafață, poleite în cuvinte pompoase mediatizate intens cu scopul de a arăta cât de buni și cât de mult le pasă lor de popoarele africane.

Bullshit! I-au exploatat și încă o fac. Le sug efectiv resursele.

Am ajuns în sfârșit la oază, era destul de întuneric, nu am văzut prea bine unde suntem. Ne-a dus să mâncăm la un restaurant de acolo, nu am mâncat mai nimic, cina era un gulaș cu carne de oaie. Eu nu mănânc oaie.

Apoi am mers la un bar aflat fix acolo unde începea deșertul. Acum ce să zic, exact băutura îmi lipsea pe stomacul gol. Dar nu puteam strica farmecul serii.🙂

Și în sfârșit ne-am retras în cameră, eram frânți. Camera era de fapt un cort, vai de mama lui, imens, cu 8 paturi în care eram cazați doar noi. Aveam electricitate, o baie într-un colț dar nu aveam ușă! În locul ușii atârna o cârpă colorată. Sărăcie.

Ne-am culcat îmbrăcați, nu aveam schimburi la noi, plecasem doar cu poșeta pe umăr să vizitez orașul apropiat. Noroc că aveam și o geacă subțire la mine și multe pături. Noaptea în deșert este frig.

Marius a adormit instant. Eu nu puteam adormi, se auzeau niște gheare pe pânza cortului și tot felul de alte zgomote. Am făcut noapte albă. Cum s-a crăpat de ziuă am ieșit afară. Abia atunci am văzut unde ajunsesem.

Toată ziua până după prânz am petrecut-o în deșert, pe cămile sau cu ATV-urile.

A fost o experiență mișto pe care oricând aș repeta-o.

La întoarcere, după ce ne-am recuperat mașina, ne-am mai bucurat puțin de locurile pe lângă care treceam oprind din loc în loc.

Nu voi uita niciodată aceste ultime două zile, asta și pentru că stilul acesta aventuros și imprevizibil nu mă caracterizează. Însă mi-a plăcut mult, îmi amintesc cu mare drag de aventura noastră și de abia aștept să repet într-un fel sau altul o astfel de experiență.

Ce ar mai fi de știut despre Tunisia?

Șoselele sunt bune chiar foarte bune, în capitală au șosele și cu câte 3 benzi pe sens și au și șosele suspendate. În zona rurală au șosele cu o singură bandă pe sens, impecabile. Se conduce pe partea dreaptă, la fel ca la noi. La cât ne-am plimbat noi, am plătit o singură dată taxă de drum, o sumă mică

Închirierea de autoturisme

Recomand închirierea unui autoturism, traficul este civilizat, se respectă regulile de circulație și nici nu este aglomerat.

Siguranța.

Eu zic că Tunisia este preponderent sigură arâta timp cât nu te aventurezi în cartiere sau zone rău famate sau sărace, gen cartierul Ferentari de la noi. În zonele turistice, ca și în Mexic, era poliție în exces tocmai pentru a oferi turiștilor siguranță și relaxarea necesară unei vacanțe.

Moneda - Dinarul tunisian. Un dinar tunisian era în jur de 1,5 lei.

Bănci și bancomate, schimbul valutar

Sedii de bănci cu bancomate sunt multe dar și bancomate pe stradă sau în mall.

Noi scoteam dinari de la bancomat de pe cardurile în USD sau LEI, de obicei din mall pentru că ne era în drum. Nu am schimbat deloc la casele de schimb valutar.

Mâncarea este bună și foarte bună, noi am mâncat la toate tipurile de restaurante posibile, am mâncat ieftin la restaurantele tunisienilor de rând din La Goulette unde se mănâncă mult pește. Așadar poți mânca și foarte ieftin sau mai scump în restaurantele din zonele selecte.

Plajele

Plaje amenajate am văzut doar în Hammamet. Au multe plaje frumoase dar sunt neamenajate sau pustii.

Vremea

În august nu era super cald, așa cum e în Egipt de exemplu. Toamna și primăvara este plăcut, chiar de mânecă scurtă dar nu poți face baie în mare, apa este rece.

Viața de noapte nu am prea văzut. Nu am văzut cluburi sau baruri.

Magazine au destule. Pe de-o parte au medinele cu mărfurile lor tradiționale, piele, produse din cașmir, argint. Ah, mi-am luat mult bijuterii frumoase de acolo. Și dacă ai răbdare să cauți poți găsi și produse din piele deosebite și bune calitativ. Pe de alta parte au și ei magazine moderne, au și mall și majoritatea brandurilor de la noi sunt și la ei.

Aventură și cunoaștere - doar pentru Sahara și tot merită să ajungi acolo. Așa cum ați văzut deja, ai ce să faci.

Oamenii sunt foarte ok, primitori, amabili, insistenți când intri în târguri dar te descurci cu ei, toți vor să cumperi de la ei.

Intrarea înTunisia

Nu este nevoie de viză pentru șederi mai mici de 90 de zile.

Și am ajuns la finalul vacanțelor tunisiene. Deși Tunisia aparent nu pare atractivă, eu zic că merită experimentată. Are multe de oferit iar pentru iubitorii de Africa poate fi o alternativă mai ieftină.

_________________________________

Viața e scurtă iar lumea e mare. Fă din viața ta cea mai frumoasă aventură!