Dacă paradisul nu ar avea nume, Zanzibar l-aș numi. Și după 10 ani, Zanzibar rămâne pe locul 1 în topul locurilor vizitate de mine. Și deși au trecut 10 ani, parcă a fost ieri. Mi-a plăcut atât de mult încât amintirile s-au conservat foarte bine.
Am fost în Zanzibar în anul 2012. Pe vremea aceea Zanzibar era puțin vizitat de români, agențiile nu aveau propriile lor oferte iar biletul de avion costa în varianta cea mai ieftină 1200 euro. Zanzibar este insula principală a arhipeleagului cu același nume. Este un teritoriu autonom și deși are guvern propriu, aparține Tanzaniei. Capitala este Stone Town, orașul de piatră, locul de unde s-a născut și trăit până la un moment dat Freddie Mercury.
Drumul către Zanzibar a durat aproape 24h. Prima escală a fost în Milano, de vreo 3-4h. A doua în Addis Abbeba, Etiopia, scurtă, până într-o oră, loc unde mi-au rămas și bagajele, nefiind timp să le transfere. A treia și mai scurtă, în Dar Es Salaam, cel mai mare oraș din Tanzania, unde ne-am urcat într-un avion mic cu care am zburat 15-20min până în micuțul aeroport din Zanzibar. Acolo am prezentat pașapoartele și fiind românești am scăpat repede, nu am stat la cozile pentru viză, românii nu au nevoie de viză grație unui acord făcut de Ceaușescu acum foarte mulți ani. Ce ar mai fi de precizat, la acel moment nu puteai intra pe teritoriul Tanzaniei fără carnetul galben, cel care atesta că te-ai vaccinat contra febrei galbene. Acum înțeleg că nu mai este solicitat. Am cumpărat din țară și Malerone, pastile contra malariei. Dar când am ajuns acolo nu le-am mai găsit. Le-am pus atât de bine încât am dat peste ele după 7 ani într-un portofel. Deci nu am mai luat pastile contra malariei, acolo nu am găsit, dar nu am avut probleme. Nu e o țară cu alerte pe boli tropicale. Ei impuneau anumite lucruri de teamă să nu le aduci tu boli în țară.

În micuțul aeroport al Zanzibarului ne aștepta șoferul trimis de resort. Aici am avut surpriza să constat că bagajele de cală nu mi-au ajuns. Așa că am purces la drum doar cu bagajul de mână unde aveam schimburi pentru 2 zile. Fusesem prevenită asupra posibilității de întârziere a bagajelor datorită escalei scurte din Etiopia. Bagajele pierdute mi-au sosit a doua zi după amiză direct la resort. De la aeroport am avut de parcurs cam 40km până la resort. Șoselele într-o stare surprinzător de bună, fără gropi, circulația pe partea dreapta, nu foarte aglomerat. Circulația pe partea dreaptă li se trage de când au fost colonie britanică și așa a rămas de atunci. Drumul până la resort străbătea și sate. Primul meu contact cu Zanzibarul a însemnat sărăcie cum nu mai văzusem în viața mea.

Una dintre agențiile românești specializate în vacanțe exotice m-a ajutat să rezerv cazarea. Au apelat la rândul lor la agenția nemțească Neckermann care avea oferte bune de preț dat fiind numărul mare de turiști germani pe care îl livrau anual. Astfel pentru 13 nopți la un hotel de 5 stele, all inclusive, am plătit atunci 1.740euro.

Astăzi, același hotel costa 6.015 euro. Aceeași perioadă și același număr de nopți.

Prețul pe care l-am obținut eu atunci a fost excelent. Dar 6.000 euro mi se pare foarte mult. Se pot găsi locații frumoase și la fel de bine poziționate dar la prețuri rezonabile. În plus, odată ajuns în Zanzibar trebuie să explorezi insula. Nu vii în Zanzibar să stai doar în camera ta frumoasă de la malul oceanului.
Resortul e superb, poziționat pe malul oceanului Indian, cu o grădină minunată și foarte bine întreținută. Este format din căsuțe cu un etaj, câte 2 camere pe nivel, toate cu vedere la ocean. Mâncare oferită în resort a fost fabuloasă, cea mai gustoasă mâncare consumată de mine vreodată. Niciodată papilele mele gustative nu au fost mai răsfățate. Nu degeaba Zanzibar este în top dpdv condimente. Condimentele fac diferența, asta am învățat atunci dar încă nu am reușit să știu să aplic în propria bucătărie. E și asta o artă.
Drumul a fost obositor dar odată ajunși acolo am uitat de oboseală. În fața ochilor noștri, de la terasa camerei, ni se deschidea o magnifică panoramă cu oceanul Indian pe fundal. Cine a mai dormit?

Am ieșit din cameră și am admirat de pe șezlong, toată ziua, minunea de ocean Indian. Imi imaginam că voi sta până noaptea târziu pe plajă, atât de tare mă fermecase. Greșit, noaptea în Zanzibar se lasă la ora 18.30. Nu există diferență de fus orar, Zanzibar funcționează pe ora României.

Resortul are plaja lui, privată și păzită, situată mai sus decât plaja publică, delimitată de un zid de mică înălțime. Pe la picioare îmi defilau băștinașii, masai sau nu. Mărturisesc că am avut inițial o teamă de a coborî printre ei. Însă din ziua următoare mi s-a spulberat orice umbră de teamă. Nu erau periculoși, doar ușor agresivi din dorința de a-ți vinde creațiile mâinilor lor. Așadar, începând cu a 2 a zi, am coborât fără teamă și am străbătut atât plaja în lung și în lat cât și fundul oceanului la reflux. Asta făceam în zilele în care nu am fost în excursii.
Refluxul este foarte puternic, pe această latură a Zanzibarului oceanul se retrage cam 1km, până aproape de bariera de corali, și în nicio zi la aceeași oră. Există un orar pe care noi nu l-am luat în seamă inițial deoarece nu ne imaginam că pot diferi atât de mult orele în care apa se retrage și la care apoi vine înapoi. Pe tema asta am avut o aventură în una dintre zile, ne-am avântat atât de mult în larg, mergând pe fundul oceanului retras încât ne-am pomenit că vine oceanul peste noi cu mare viteză. A fost o aventură de care ne amuzăm la acest moment. Nu ne era teamă de apă, nu era nici agitată și nici extraordinar de adâncă, am fi ajuns cu siguranță la mal. Însă avem cu noi noul nostru aparat foto care nu era chiar ieftin și pe care aveam toate șansele să îl murăm bine și probabil să stricăm și fotografiile făcute până atunci.
Apa stă retrasă câteva ore bune pe latura de est a insulei așa că e de preferat ca locația unde stai să aibă și piscină, asta dacă nu ești plimbăreț sau explorator așa cum suntem noi.

Plimbările pe fundul oceanului sunt fascinante. Găsești tot felul de vietăți marine rămase prizoniere în mici ochiuri de apă. Cele mai spectaculoase rămân însă de departe steluțele de mare pe care le întâlnești în diverse culori și mărimi. Tot pe fundul oceanului am găsit cele mai frumoase scoici văzute vreodată de mine. Am adunat multe cochilii de scoici, una mai frumoasă decât alta. Steluțele de mare fiind vii nu am îndrăznit să le aduc la țărm spre imortalizare.
Tot pe fundul oceanului băștinații cultivă niște alge care ajung la maturitate după 3 săptămâni. În această perioadă femeile vin la reflux și leagă alegele de bețele înfipte de ei în nisip. După 3 săptămâni le culeg, le usucă și le vând pentru 5$/kg. Sunt folosite în industria farmaceutică și cosmetică. În larg, la tot pasul găsești astfel de mici culturi de alge. Le recunoști după bețele înfipte în nisip și care se văd cu ușurință datorită clarității apei.


Băștinașii
Zanzibarezii sunt cei mai zâmbitori oameni pe care i-am întâlnit până acum în țările vizitate de mine. Deși sărăcia e la cote înalte, zâmbetul nu le lipsește niciodată. Sunt zâmbitori și colorați. Îți crează o stare de bine în ciuda sărăciei care îi înconjoară. În general nu prea au joburi, m-am tot întrebat din ce trăiesc. Dacă prind un loc de muncă într-un resort pot spune că l-au prins pe Dumnezeu de picior. În resorturi erau plătiți bine, între 70$-90$/lună. Da, pe lună. Ăsta era nivelul salarial pentru cei norocoși în anul 2012!
Casele lor, cele mai multe, erau făcute din pământ, fără sticlă sau măcar plase la ferestre. Curent electric există pe insulă însă ei nu și-l permit. De obicei magazinul sătesc avea lumină iar seara sătenii se adunau în fața magazinului, restul satului fiind cuprinsă de beznă. Doar luna are privilegiul de a lumina aceste sate aruncate pe marginea oceanului Indian. Încălțămintea de bază sunt papucii de plastic. M-a impresionat modul în care sar în ajutor. Atunci când un localnic se apucă să își construiască, toți sătenii vin să îl ajute, astfel casa este terminată într-un timp record.
Femeile sunt îmbrăcate colorat și nu își acoperă fețele. Te înveselește instant imaginea lor în fața ochilor din cauza hainelor vesele, colorate, în contrast cu culoarea ciocolatie a pielii. Cară pe cap greutăți foarte mari. Pesemne sunt antrenate de mici, eu mi-aș frânge gâtul cu siguranță dacă aș purta asemenea greutăți.
Mulți dintre ei vorbesc engleza pe care o învață la școală. Deci nu este foarte grea comunicarea cu ei.
Cei care lucrează în turism fac cursuri de ospitalitate. Asta mi s-a părut fabulos la acel moment. Și românii ar avea nevoie de astfel de cursuri.
Școala sătească m-a întristat teribil. Este rudimentară. Efectiv simți că te întorci în trecut cu sute de ani. Este de neimaginat în ce condiții învață copiii de pe insulă. Clădirea școlii arată ca un grajd și nu au de niciunele. Școala pe care am vizitat-o noi nu avea nici bănci, elevii stăteau pe jos. Copiii au uniforme, albe sau albastre în general. Încălțări nu prea au, cei mai mulți merg la școală desculți. În ciuda lipsurilor, toți sunt veseli și se bucură de copilărie. Cu asta s-au născut, așa li se pare normal să fie. Nu au cu ce compara. Nu au acces la informații cât sunt mici. Nu cresc cu frustrări.
Pe insulă trăiesc și mulți masai. Îi recunoști după haine, bărbații sunt îmbrăcați în roșu și au părul lung, împletit în codițe. Nevestele masai sunt tunse scurt, aproape ras. Mi s-au părut extraordinar de frumoase. De cele mai multe ori le vezi purtând bebeluși în hamurile confecționate din materiale colorate. Masaii mi-au părut a fi mai înstăriți decât restul băștinașilor. Posibil să li se tragă de la spiritul dezvoltat de comerciant. Meșteșugăresc diverse obiecte pe care le vând turiștilor. Toți aveau telefoane mobile și Facebook. :)
Zanzibarezii pot avea până la 4 neveste însă nu își permit, nici să le cumpere, nici să le întrețină. Așa că cel mai frecvent întâlnit sunt familiile cu o singură mamă.
Am stat 13 nopți în Zanzibar și nu ne-au ajuns. Am fost aproape zilnic într-o excursie și 2 zile în safari pe continent, în Tanzania.
Stone Town e cel mai mare oraș din Zanzibar. Am fost însoțiți de un ghid pe parcursul vizitei în acest oraș. Stone Town se remarcă prin porțile frumos sculptate, arcuite în partea superioară și împănate cu țepi. Țepii aceștia au și ei o poveste. Ghidul ne spunea că pe vremuri veneau elefanții în cetate. Și atunci lumea a început să își pună țepi în porți pentru a ține elefanții la distanță.

În oraș am dat peste multe magazine cu obiecte de lemn, sculptate, multe vechi.

În perioada aceea urmau alegeri. Acesta era unul dintre candidați.

Era multă populație pe străzi, un fel de miting/marș de susținere pentru acest candidat.


În Stone Town am fost și la casa în care s-a născut și trăit Fredie Mercury, binențeles că nu o puteam rata.

Am fost și în piața de pește. Deși peștele era proaspăt, condițiile mi s-au părut improprii și deși nu sunt simandicoasă mi s-a cam întors stomacul pe dos din cauza mizeriei și a mirosului, tarabele erau foarte murdare.

Apoi am plecat spre port unde erau tarabe cu street food. Marius e foarte pofticios iar mâncarea arăta bine. Însă eu fiind încă sub impresia pieței de pește nu l-am lăsat să mănânce nimic. La sărăcia de acolo îmi imaginam cum ar putea arăta spitalul. Asta a fost pedeapsă maximă în ceea ce îl privește. Acum îmi pare rău că nu am încercat mâncarea din piață.
Când am ajuns în port se lăsa seara. Pescarii veneau cu trofeele strânse din ocean peste zi. Acolo am prins apusul de soare.
Tot în aceeași zi, dimineața, am vizitat o pădure unde trăia o rasă de maimuțe pe cale de dispariție, red colobus monkey. Tot drumul prin pădure maimuțele ne-au însoțit sărind din pom în pom, de multe ori dintr-o parte în alta a potecii, pe deasupra capetelor noastre. Mă și vedeam procopsită cu o plăcintă/maimuță în cap. :)
Nu am ratat nici țestoasele.

Și nici o crescătorie de fluturi.
Apoi am vizitat o fermă, așa îi ziceau ei. Acolo am văzut cum crește nucșoara, ananasul, am văzut arbori de scorțișoară, banani, arbori de cafea, cocotieri, papaya, vanilie, arbori de piper, mango etc dar și fructe pe care le-am văzut pentru prima oară în viața mea acolo, Jack fruit și Achiote fruit. Aici am mâncat cele mai bune portocale ever. Deși arătau urât, păreau necoapte și bătute, au fost absolut delicioase. Bananele lor sunt minione, cam de dimensiunea unei brichete. Au cu totul un alt gust decât cel cu care noi suntem obișnuiți, sunt mult mai bune. În această fermă am descoperit un copac, se numește all spices tree, modest ca înfățișare, semăna oarecum cu dafinul. Frunzele lui aveau o aromă dumnezeiască. Nici la ei nu se găsea pe toate drumurile iar de cumpărat găseai doar în combinație cu alte condimente.
Altă zi am dedicat-o plimbării pe ocean cu o barcă cu pânze, am fost în așa-zisul Safari Blue.
Prima oprire a fost deasupra unei bariere de corali. Aici ne-au dat echipament și am coborât să facem snorkeling. Când am cufundat capul în apă am crezut că am ajuns în paradis. Era o feerie colorată. Corali cât cuprinde și mii de pești în toate culorile plutind în cea mai limpede și albastră apă. Ceva mai frumos nu am văzut în viața mea. Atunci am concluzionat că raiul meu așa ar trebui să arate. Colorat, vesel, în mișcare. Cu greu ne-am desprins de acolo. Se făcuse ora prânzului. Din pacate nu dispuneam de camera foto subacvatica. Paradisul acela va ramane pentru totdeauna doar in memoria noastra.
Am continuat plimbarea însoțiți de delfini. Am poposit pe o foarte mică însuliță din mijlocul oceanului. Acolo ne-au răsfățat papilele gustative cu un meniu bogat în pește și fructe de mare. Tot acolo am băut o cafea care mi-a mers la suflet. Cât am stat pe mica insuliță oceanul era la reflux. Pe plajă era un spectacol de vietăți rămase în ochiurile de apă. Nu știu ce erau toate chestiile acelea dar steluțele de mare ca de fiecare dată se evidențiau prin frumusețe și colorit.
Am bântuit pe acolo până a început fluxul și apa a început să acopere plaja.

Apoi am fost cu barca într-o “pădure” de mangrove. Din păcate eram contre-jour iar fotografiile făcute acolo nu reușesc sa redea fidel măreția locului.
Cu pădurea de mangrove am încheiat ziua pe ocean. Ne-am întors cu sufletul plin de frumos și după această zi.
Într-o altă după amiază, am așteptat fluxul și am ieșit iar pe ocean cu o bărcuță mai mică de data aceasta, le vedeți în pozele de mai jos. Sunt făcute manual de băștinași și se numesc Dhow.
Reîntorși pe plajă, am făcut ceea ce voiam să fac când am ajuns, să mă plimb pe cal, pe malul oceanului și prin apă. Acolo, pe malul oceanului, un italian, fost jocheu, campion al Italiei, își stabilise reședința, sătul de mafia din Italia, zicea el. Avea câțiva cai pe care îi plimba zilnic pe mal. După plimbare ne-a invitat la el pe proprietate, la el acasă. Își construise o căsuță rustică în stil tradițional zanzibarez. Avea și câteva bungalowuri pe plajă de închiriat și un bar în construcție. Ce viață frumoasă și liniștită mi s-a părut că are!
Două zile le-am petrecut pe continent. Am plecat dis de dimineață în safari. Excursia a fost cam scumpă, achiziționată fiind din resort, însă nu mi-a părut rău după bani. La acel moment mă gândeam că va fi o experiență pe care nu o voi mai repeta vreodată. Aș fi regretat să nu mergem.
Safari-ul s-a desfășurat în Selous Game Reserve unde am ajuns cu un avion de foarte mici dimensiuni care zbura la joasă altitudine. Chiar și zborul în sine a fost noutate pentru mine. A fost pentru prima oară când am zburat cu un avion de 8-10 locuri și atât de aproape de pământ. Am aterizat pe pământ, direct. Chiar de mai multe ori. Pasagerii porneau în safari din locuri diferite.

Despre Safari nu-s prea multe de povestit, vorbesc pozele. Rezervația plină de girafe. Leii s-au lăsat căutați o zi întreagă. I-am găsit în sfârșit spre finalul zilei, tolăniți, leneși după o masă îmbelșugată. A doua zi am fost pe un râu plin de hipopotami și crocodili uriași. Hipopotamii mi-au dat fiori. Urmăreau insistent barca și brusc se scufundau. Aveam impresia că vin să ne răstoarne. Mă și imaginam murind în chinuri mâncată de crocodilii uriași care erau în număr foarte mare. :) Ne-am apropiat destul de mult de animale, andrenalină la maxim! Dar aveam cu noi un ghid localnic, ne-am bazat pe experiența lui. Locul unde am înnoptat era surprinzător de luxos deși am dormit la cort. Eram singurii clienți în noaptea aceea. Roia personalul în jurul nostru. Odată ajunsă în cameră, frântă fiind, am adormit în 2 minute. Alergasem în mașina de teren de la 8 dimineața până când se lăsase seara, adică până în ora 18.00, pe un teren accidentat. Nici nu am mai avut timp să mă mai gândesc că pot veni animalele noaptea peste noi, camp-ul nu era îngrădit.
Ne-am întors în Zanzibar și la oceanul Indian cu o experiență nouă în bagaj. Nici nu știu cum sau trecut cele 13 nopți, mi s-a părut puțin. Am concluzionat atunci că Zanzibar e locul unde aș dori să petrec un an sabatic, sau mai mulți, departe de stres și de agitația vremurilor pe care le trăim. Mi-a plăcut contrastul fantastic între viața din resort și viața reală, mi-a plăcut serenitatea localnicilor și ritmul lor, acel pole-pole (încet-încet) care le călăuzește viața și care pe mine nu mă caracterizează, mi-a plăcut viața lor hakuna-matata, un fel de viață fără griji în traducere, mi-a plăcut limba, swahili, ușor de învățat, melodioasă, mi-a plăcut mâncarea, bucuria, zâmbetele, culoarea și nu în ultimul rând fabulosul ocean Indian. Acolo am învățat să nu îmi mai doresc cai verzi pe pereți, adică lucruri inutile, acolo am învățat să îmi prețuiesc viața și să apreciez mai mult ceea ce am. Zanzibar m-a învățat să fiu mai bună, mai tolerantă și mai generoasă. Și dacă aș fi fost o fire mohorâtă cu siguranță Zanzibar m-ar fi ajutat să mă schimb, să fiu mai serenă și să zâmbesc mai mult.
Iubesc Zanzibarul, are un loc mare în inima mea, rezervat pe viață.